Marian Petrache PNL Ilfov - www.marianpetrache.ro
Marian Petrache (n. 1 martie 1959, comuna Crevedia, judetul Dambovita) este un inginer si om politic roman, care indeplineste in prezent functia de Secretar de Stat pentru comunitati locale la Ministerul Internelor si Reformei Administrative (MIRA).
Marian Petrache s-a nascut la data de 1 martie 1959, in comuna Crevedia (judetul Dambovita). Dupa absolvirea Liceului Industrial Electronica din Bucuresti, a urmat cursurile Facultatii de Mecanica din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti (1979-1984), obtinand diploma de inginer mecanic. A urmat ulterior cursuri de Business Marketing si Management (1992-1994), cursuri organizate de Consiliul Judetean Ilfov (2000-2004) si cursuri prefectorale organizate de Institutul National de Administratie (2005).
Dupa absolvirea facultatii, Marian Petrache a lucrat ca inginer stagiar la F.E.A. Bucuresti (1984-1987), inginer mecanic sef (1987-1990) si sef de abator (1990-1998) la Abatorul S.C. Avicola Crevedia S.A. si apoi ca director general la SC Anio Prod S.R.L. (1998-2004).
Marian Petrache a intrat in politica ca membru al Aliantei pentru Romania (ApR), indeplinind functia de prim-vicepresedinte al ApR Ilfov (1998-2000). Dupa fuziunea acestui partid cu PNL in anul 2000, Marian Petrache devine prim-vicepresedinte al P.N.L. Ilfov si membru al Delegatiei Permanente Nationale a P.N.L. (2000-2004). In anul 2005 este ales ca presedinte al PNL Ilfov si membru in Biroul Politic Central al acestui partid, iar din anul 2007, in paralel, si vicepresedinte PNL pentru Regiunea Bucuresti – Ilfov.
Ca urmare a implicarii sale politice, Marian Petrache este ales consilier judetean in Consiliul Judetean Ilfov (2000-2004), apoi deputat de Ilfov pe listele Aliantei Dreptate si Adevar PNL-PD si membru in Comisia pentru agricultura, silvicultura, industrie alimentara si servicii specifice a Camerei Deputatilor (decembrie 2004 - februarie 2005). La data de 3 februarie 2005, a demisionat din Parlament (fiind inlocuit de Gabriel Sorin Zamfir) si a devenit prefect de Ilfov (2005-2006).
In anul 2006 Marian Petrache este numit Secretar de Stat la Cancelaria Primului Ministru, apoi incepand din mai 2007 indeplineste functia de Secretar de Stat pentru comunitati locale la Ministerul Internelor si Reformei Administrative (MIRA). De asemenea, Marian Petrache este presedintele Comisiei privind Determinarea Oportunitatii Proiectelor, instituite in baza Ordonantei Guvernului nr. 7/2006.
Marian Petrache este casatorit si are o fiica.
http://www.marianpetrache.ro
- Detalii
Google PR 